26 de ani de închisoare pentru ploieșteanul care și-a ucis cu bestialitate soția

 26 de ani de închisoare pentru ploieșteanul care și-a ucis cu bestialitate soția
Publicat: 26/10/2015, 20:47

Judecătorii de la Tribunalul Prahova l-au condamnat, luni, la 26 de ani de închisoare pe Bogdan Trandafir, bărbatul în vârstă de 35 de ani care anul trecut și-a ucis soția, cu care avea doi copii.

Magistrații au respins cererea bărbatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în cea de omor.

De asemenea, Tribunalul Prahova a dispus ca bărbatul să plătească 15.000 de lei daune materiale și 200.000 de lei daune morale celor două fiice ale sale, care acum au 9, respectiv 11 ani. În plus, el trebuie să le achite acestora 800 de lei lunar până la majorat.

Sentința instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În luna august a anului trecut, Bogdan Trandafir și-a ucis soția, pe Simona Trandafir, înjunghiind-o de mai multe ori în gât și în piept cu un cuțit cu o lama lungă de 20 centimetri.

Trupul femeii a fost găsit pe o stradă din Ploiești, iar imediat după crimă bărbatul a fugit, el fiind ridicat din locuința părinților săi situată în comuna Dumbrava.

Conform anchetatorilor, motivul crimei l-a constituit faptul că femeia, care avea 31 de ani, intenționa să divorțeze de soțul său, în condițiile în care relația dintre cei doi se deteriorase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×